Două persoane au fost rănite, dintre care una, în stare gravă, a fost transportată la spital. Din primele date, cauza probabilă a producerii accidentului ar fi nepăstrarea distanței în mers de către conducătorul TIR-ului. Autovehiculele se deplasau pe direcția Târgoviște-Găești.
Din cauza accidentului, s-a circulat alternativ pe un sens. Poliția face cercetări și a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Circulație întreruptă și pe DN 1
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează, marți, că pe DN1 Bucureşti – Ploieşti, la kilometrul 47+100 de metri, în zona localităţii Puchenii Mari, judeţul Prahova, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Circulaţia auto este deocamdată întreruptă pe ambele sensuri (ora 11.45), precizează polițiștii.
Accident cu doi morți, cu doar o zi în urmă
Doi bărbați au murit, luni, după un accident produs în Dâmbovița. Mașină în care se aflau circula, potrivit unor surse apropiate anchetei, cu viteza de 150 km/h. De vină ar fi însă pentru accident un alt șofer, care a ieșit cu un Matiz de pe o stradă lăturalnică și nu a acordat prioritate.
(DETALII AICI)